Siri, asistentul personal care face „sarea şi piperul” noului iPhone 4S, nu mai este o aplicaţie exclusivă pentru iPhone, susţin dezvoltatorii de aplicaţii mobile de la Applidium. Aceştia au dezvăluit ieri o colecţie de tool-uri care ar putea fi folosite pentru a construi aplicaţii ce folosesc Siri, care să ruleze şi pe alte dispozitive decât cele proprietare Apple.
Tool-urile, scrise în limbajele Ruby, C şi Objective-C, sunt rezultatul unei munci minuţioase de cercetare referitoare la modul în care Siri comunică cu serverul remote de la Apple dedicat acestui serviciu.
„Am reuşit să spargem astăzi protocolul Siri”, susţin dezvoltatorii Applidium într-o postare de pe blogul propriu. „Drept urmare, putem folosi motorul de recunoaştere pentru Siri de pe orice dispozitiv. Da, asta înseamnă că oricine poate scrie acum o aplicaţie pentru Android care să folosească adevăratul Siri! Sau poate folosi Siri pe un iPad!”, spun aceştia.
Publicitate
Cu toate acestea, şansele ca cineva să poată dezvolta o aplicaţie Siri pentru un dispozitiv neautorizat este destul de redusă, din moment ce operaţiunea presupune un UDID valid de iPhone 4S care să fie trimis către server, pentru a identifica respectivul dispozitiv. Aceasta înseamnă că Apple ar putea revoca cu uşurinţă identificatorii folosiţi de extrem de multe ori sau dintr-un număr extrem de mare de locaţii.
Mai curând, hack-ul ar putea fi folosit de proprietarii unui iPhone 4S pentru a extinde numărul dispozitivelor pe care să ruleze aplicaţia Apple.
| < Anterior | Următor > |
|---|

Crack pentru Siri!




















Aboneaza-te acum! Clic pentru detalii!









Comments
RSS